Categorie: Noutăți

Studiu de cercetare științifică privind impactul factorilor de microclimat asupra pieselor incluse în proiect

Puteți lectura AICI un studiu asupra bunurilor de patrimoniu incluse în proiectul „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale”, finanțat prin granturile SEE 2014-2021 în cadrul programului RO-CULTURA.

Cercetare muzeală și restaurarea unui felon din patrimoniul MET, aparținând Bisericii din Cizer

tudiu de caz realizat de Dr. Laura Troșan și Daniela Șerdan-Orga, în cadrul proiectului „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale”, finanțat prin granturile SEE 2014-2021 în cadrul programului RO-CULTURA.

Ghid de bune practici

Prin intermediul evenimentelor culturale locale și în spiritul bunelor practici se poate face promovarea patrimoniului local, cu toate componetele sale: imobil, mobil și imaterial. Un sprijin extrem de important este oferit de Centrul Naţional pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, care are şi filiale județene, în care îşi desfăşoară activitatea personal specializat, care poate să identifice valori ale patrimoniului cultural imaterial (dansuri, tehnici populare, tradiții etc.).

Conferință de finalizare a proiectului

Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă adresează invitația de a participa la conferința de finalizare a proiectului „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale”

Pliantul expoziției inovative

izitatorii expoziției „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale” au la dispoziție un pliant care prezintă, pe scurt, cele 57 de artefacte care au putut fi expuse datorită priceperii și străduinței colegilor de la departmanetul de restaurare-conservare.

Biserica de lemn din Cizer

Biserica lui Horea din Cizer poate fi vizitată virtual folosind echipamentele de realitate virtuală în cadrul expoziției aferente proiectului „Biserica lui Horea – un patrimoniu pentru viitor. Valorificarea unui monument de arhitectură din secolul al XVIII-lea prin intermediul realității virtuale”, proiect realizat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și asociația norvegiană NUDA AS, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA.

Theme: Overlay by Kaira